Pompiliu Constantinescu

Pompiliu Constantinescu (17 mai 1901, Bucureşti – 10 mai 1946, Bucureşti) a reprezentat un caz de critic „pur” (ca şi Şerban Cioculescu), neademenit de nici un alt gen. Nu a scris poezii ca Perpessicius, G. Călinesocu, T. Vianu, nu s-a lansat în pagini de proză ca G. Ibrăileanu, E. Lovinescu şi iar G. Călinescu. Exprimându-se exclusiv în critica literară, el revendică (în eseul Critica literaţilor, din 1938) pentru aceasta o justificare printre muzele tradiţionale – chiar dacă acceptă pentru ea un tratament secundar: „Critica modernă este ea singură un gen literar, o creaţie, de al doilea ordin, dacă vreţi, a spiritului, lângă creaţia artistică, şi un vehicul de valorificare, fără prezenţa căruia literatura ar fi ea însăşi păgubită”. În perioada interbelică a fost cel mai longeviv cronicar literar al unei reviste, publicând la Vremea (1930-1938; 1941-1944). După 1943, când a murit E. Lovinescu, a condus şedinţele Cenaclului „Sburătorul“. În 1941, la intervenţia lui D. Caracostea (cu orientare naţionalistă), directorul Editura Fundaţiei Regale, a fost eliminat din comitetul Revistei Fundaţiei Regale pe motiv că reprezenta modernismul şi estetismul.

Manuscrise:

Nu există încă manuscrise încărcate. Vă rugăm reveniți.