Tudor Arghezi

Tudor arghezi

Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, (n. 21 mai 1880, București - d. 14 iulie 1967, Bucureşti) a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori români. Polivalenţa lui magistrală s-a ilustrat în poezie, proză, dramaturgie, tablete gazetăreşti şi articole de atitudine politică. Deşi a debut foarte tânăr, la aceeaşi vârstă ca şi M. Eminescu, în revista Liga ortodoxă (1896), condusă de Al. Macedonski, scriitorul a debutat editorat la vârstă matură, cu volumul Cuvinte potrivite (1927). Implicat în viaţa literar-culturală a României vreme de 6 decenii, Arghezi a refuzat să se afilieze vreunui curent, făcând chiar figură de avangardist. Mai mult, a fost cunoscut şi pentru luările de poziţie intransigente împotriva unor scrieri devenit clasice ale literaturii române, negând de pildă, la apariţie, orice valoarea a romanului Ion de Liviu Rebreanu. Poezia lui Arghezi a generat a doua reformă esenţială a limbajului în spaţiul românesc, după cea realizată de Eminescu. Arghezismul a reprezentat posibilitatea ca orice termen al vocabularului – inclusiv cele triviale, argotice sau domestice (lipsite de încărcătură metafizică) – să pătrundă în literatură. Această formulă eclectică a fost desăvârştiă în culegerea Flori de mucigai (1931). Intervalul său de confort intelectual a fost destul de larg, putând atinge lumea fiinţelor minuscule şi universul ludic al copiilor, în Cartea cu jucării (1931) şi în Cărtică de seară (1935). De asemenea, preocuparea pentru înlăturarea oricăror forme de fanatism, pentru descrierea societăţile distopice şi pentru parabolele antidictatoriale s-a manifestat în amintirile transfigurate ale perioadei cât a fost călugăr la Mănăstirea Cernica (Icoane de lemn, 1929; Poarta neagră, 1930), colecţia Tablete din Ţara de Kuty (1933), în romanul Cimitirul Buna-Vestire (1936), Manual de morală practică (1946) şi în intervenţiile gazetăreşti (în Adevărul, 1946-1947) împotriva regimului comunizant din România. În timpul Primului Război Mondial, a colaborat la gazetele Bukarester Tageblatt – Gazeta Bucureştilor (1917-1918), Scena (1918) Renaş­terea (1918), tipărite de Guverul german, care ocupase Capitala României. Pentru aceste fapte, a fost condamnat, în 1919, la 5 ani de închisoare, fiind eliberat, la intervenţia marelui său rival de pe atunci, N. Iorga, la finele anului. În 1943, din pricina unui pamflet subversiv, purtând titlul Baroane, îndreptat, se pare, împotriva şefului Legaţiei Germaniei naziste la Bucureşti, Manfred von Killinger, Arghezi este internat în lagărul de deţinuţi politici de la Târgu-Jiu. În ianuarie 1948, în oficiosul Scânteia, al Partidului Comunist Român, Sorin Toma a publicat în serial articolul defăimător Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei, prin care Arghezi era scos din viaţa literară, fiindu-i interzis dreptul de semnătură până în 1953. Atacul a impus şi retragerea de pe piaţă a volumului Una sută una poeme (1947). Revenit în presă, făcând unele concesii tematice în volumele 1907. Peizaje (1955) şi Cântare omului (1956), Arghezi a rămas totuşi un reper, pentru că şi în acele versuri inspirate de teme de interes pentru propaganda comunist –Răscoala din 1907 şi „omul nou” – poetul şi-a arătat ghearele ascuţite ale vocaţiei.

Manuscrise:

Nu există încă manuscrise încărcate. Vă rugăm reveniți.