Duiliu Zamfirescu

A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna, ceea ce nu se poate). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului lui Emile Zola Les Rougon-Macquart. Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.

Manuscrise:

Nu există încă manuscrise încărcate. Vă rugăm reveniți.